O primărie din România a primit cadou o celebră bază sportivă

O primărie din România a primit cadou o celebră bază sportivă

Baza „Siderurgistul” a fost cedată gratuit de către Arcelor Mittal Galați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Totodată, combinatul a renunțat la concesiunea terenului pe care este construită baza.

Protocolul de predare a complexului a fost semnat miercuri, de reprezentanții combinatului și ai municipalității.

Primăria vrea să folosească baza sportivă pentru activitățile comunității. De asemenea, municipalitatea își propune să facă un proiect pentru un teren neamenajat situat în complex, însă gălățenii mai au de așteptat până când vor putea utiliza facilitățile din interior, deoarece Primăria nu are bani pentru investițiile de la „Siderurgistul” și nici nu știe cât va costa refacerea bazei în vederea integrării în circuitul urban.

„Sala are mici probleme de infrastructură care vor fi remediate, dar toate acestea nu pot fi făcute peste noapte, este nevoie de un studiu în prealabil. Până acum nu l-am putut face pentru că nu eram proprietari. Prima etapă este de punere în siguranță a colțului din dreapta și evident a terenului de fotbal care și el este afectat. Să nu vă așteptați ca toate lucrurile să se întâmple peste noapte pentru că fizic nu este posibil așa ceva, dar vreau să aveți încredere că municipalitatea se va ocupa îndeaproape de acest subiect”, a declarat primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu.

Cedarea bazei s-a făcut în condițiile în care, în ultimii ani, Arcelor Mittal Galați a încercat să scape de proprietățile care nu au legătură cu producția de oțel, dar pe care le-a preluat odată cu combinatul, la privatizare.

Complexul „Siderurgistul” a fost construit în anii ’90 de combinatul siderurgic, iar inaugurarea a avut loc în 2001. Baza se întinde pe o suprafață de 44.000 de mp și conține o sală cu două terenuri de handbal și cu 600 de locuri, un teren de fotbal cu suprafață sintetică și tribună, terenuri pentru minifotbal, volei și baschet, săli de forță, vestiare și câteva clădiri administrative.

Baza poate fi folosită, dar are nevoie de reparații și modernizări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o...
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
Florin Piersic are o locuință cochetă, situată pe malul Someșului. Foto
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×